Meniu
Mircea Micu este un autor de talie remarcabilă cu peste 35 de lucrări publicate în diverse genuri, inclusiv proză, poezie și memorialistică. A primit numeroase premii literare de la Asociația Scriitorilor din București și Academia Română. De asemenea, deține poziția de președinte la Fundația Internațională pentru Cultură, Artă și Morală Civică Mihai Eminescu. Este cunoscut în special pentru romanul său „Patima” și „Semnul Șarpelui”, volumul său de poezie „Poeme pentru mama” și volumul său de memorialistică „Întâmplări cu scriitori”. Este, de asemenea, un parodist remarcabil și parodiile sale au fost compilate în antologia „La munte și la mare…parodii”.
Mircea Micu s-a născut la data de 31 Ianuarie 1937 la Vărșand în Arad, fiind un autor român, al cărui tată a fost ofițer de jandarmi și a murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar mama a fost casnică. A făcut școala primară în satul Grăniceri. Din 1950 a locuit la Arad, unde a urmat un an cursurile Liceului Moise Nicoară, după care s-a înscris la Școala Pedagogică Dimitrie Țichindeal din Arad. După absolvire a studiat
filologia, devenind după trei ani profesor suplinitor la Școala de Surzi. A fost si redactor la stația locală de radio din Arad și redactor la ziarul local „Flacăra Roșie”.
De-a lungul timpului, Mircea Micu a ocupat mai multe poziții odată ajuns la București în anul 1965. După 1989, a condus revista săptămânală „Viața Capitalei”, apoi și-a început activitatea ca inspector-șef la Direcția de cultură a Capitalei și director al cotidianului Cronica Română începând cu anul 1992.
Activitatea sa literară este una foarte bogată, Mircea Micu publicând numai în anii ’70 numeroase cărți de poezie precum: „Teama de oglinzi” (1970), Vânătoare de seară” (1971), „Murind pentru prima oară” (1972), „Poeme pentru mama” (1973), „Cu inima în palmă” (1974), însă activitatea sa lirica este una la fel de prestigioasă, scriind numeroase cărți de proză: „Secretul doamnei de zăpadă” (1976), „Singur în Mongolia” (1989), precum și seria de „Întâmplări cu scriitori” în trei volume care reprezintă un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Prin romanul „Patima” care a apărut în 1972, Mircea Micu se afirmă ca un prozator redutabil în buna tradiție a Școlii ardelene, iar în anul 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu”, pusă în scenă la Teatrul Național din Cluj.
Cu toate că după revoluție publică mai rar, dintre volumele apărute după anii ‘90, putem aminti de următoarele opere: „Viața în pijama” (1999), „Singur în Mongolia” (1991) – proză, „Poeme pentru mama” (2000), „Ascuns în lacrimă” (2002), ambele de poezie, și un original „Dicționar sentimental de poezie”, volumul I, apărut în 2002. La 18 iulie 2010 în București, este anunțat decesul acestuia.
