Caută
Close this search box.

Sub ofilirea vechilor gutui

Îmi speli cămăşile ce mi-au rămas,
în vis le speli cu spumă de stamine.
Tu eşti tăcută, noaptea n-are glas
şi stelele-s înalte şi sublime.
Nesomnul tău e insomnia mea,
sudoarea ta înălbăstreşte cerul.
Cade, din când în când, câte o stea
şi-mi vâră-n colţul inimii jungherul.
Sub ofilirea vechilor gutui
tu duci cămăşi în gerul de afară.
Pe sfoară cu bătrâne mâini le pui
ca şi cum le-ai fi spălat întâia oară.
N-ai somn… Şi dinspre tine, noaptea, vin
la geamurile mele-nstrăinate
păsări ciudate, stăruind puţin
cu ochi de lacrimi şi de nestemate.
Nu-mi mai spală cămăşile rămase,
relicve triste, într-un cuib de dor.
Mâinile tale, de leşie roase
le simt umblând pe trup tulburător.
Mai bine stai cu ochi pierduţi în noapte
şi cheamă-mă la sânul tău de lapte.

Categorii poezii: