Despărţire de copilărie

Fiica noastră nu mănâncă, fiica noastră nu mai doarme,
de urât şi de nelinişti mă trezesc înspăimântat.
Şi gândesc ce fel de vorbe, care neştiute arme
ar putea să mi-o întoarcă în imperiul ei curat.

Fiica noastră nu mai doarme şi visează cai sălbatici
şi îi desenează seara ca pe nişte năluciri.
Cai cu coama spulberată şi cu ochii cam apatici
tremurând de nerăbdare pe picioarele subţiri.

Fiica noastră nu mănâncă. De visare poate-i este
dor nespus,sau de o vorbă cu nuanţe moi, de pluş.
Am surprins-o ieri, pierdută, lângă pick-up c-o poveste
mângâindu-se cu tristeţe prăfuitele păpuşi.

Fiica noastră nu mai doarme, somnul nu e o ispită.
Stă pierdută lângă geamuri şi priveşte undeva
într-o încordare mută tresărind neliniştită
precum păsările, toamna, înainte de-a pleca…