Caută
Close this search box.

Acasă, toamna

Nici nu mai simt, nici nu mai văd
Pădurea-i toată un prăpăd

Mestecenii cu presimțiri
Se zbat în vânt ca niște miri

Peste grădini un fum ciudat
Stăruie greu ca un oftat.

Mama-ntr-un colț zâmbește stins
Ca un cireș de ani învins.

Durerea nu pot să mi-o sting
Și tac și nu vorbesc nimic.

Înstrăinarea și-a înfipt
În piept cuțitu-i de argint.

Dar știu că taina asta grea
O înțelege numai ea.

Nu-i mai simt, nici nu-i mai văd,
Pădurea toată-i un prăpăd…

Categorii poezii: