Caută
Close this search box.

Fetiţei mele

Tu, care eşti
nădejdea vieţii mele pământeşti.
Puf galben frăgezit de neştiinţa
şi, poate, viitoarea-mi suferinţă.
Tu, care încălzeşti ca o lipie
la pieptul meu ce moare şi învie.
Albastru porţelan cu ape verzi
atins de zâne, aburit de iezi,
nu ştii de câte ori mă-ntreb şi strig
dacă îmi eşti căldură sau mi-eşti frig,
dacă eşti noapte sau eşti colţ de soare
în tot mai ostenită-mi răsuflare.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI