Caută
Close this search box.

Insomnii de toamnă

Singurătatea serii ca un sicriu de ceară
În golul ei de sticlă mă-nfăşoară.

Intru cu disperare în noaptea abisală
Şi mâna mea e moartă şi inima mi-e goală.

Se-aude surd oraşul cum geme din adânc
Şi de înstrăinare nici nu mai ştiu să plâng.

Mi-e dor de nu ştiu Cine, de nu ştiu Ce mi-e dor.
De un mesteacăn firav uitat pe un ponor.

Subţire, melancolic, cu trunchiul de zăpadă,
Sclipind în noaptea rece, sub lună, ca o spadă.

Categorii poezii: