Caută
Close this search box.

Imaculată arătare

Orbesc încet ca un mesteacăn toamna…
O literă e-un vierme ce se mişcă
sub pleoapa ca un semn nedureros.
De-acum, pe jumătate-i lumea:
ce e frumos se stinge ca un turtur,
ce e urât îmbătrâneşte sub retina
tot mai posomorâtă şi vicleană…
După miros mă voi conduce.
Poate că voi uita un duşman asudat…
Dar, tresărind, ochiul meu, va mirosi
pe aceea care, trecând,
înfloreşte migdalii
şi îmbracă îngerii,
albă şi rece ca gheaţa,
Neiertătoarea, liniştea sură,
blana urşilor albi.
Atunci, o petală vibrând
se va sparge pe ochiu-mi de vultur.

Categorii poezii: