Caută
Close this search box.

Gând de octombrie

Mi-e frică, mamă, c-am să mor de tânăr,
Simt cum mă frânge cineva din umăr,
Tot mai aproape steaua mi se-arată
În tremurarea ei decolorată.
Mi-e tot mai dor şi merg pe câmp pierdut
Către sămânţa mea de început.
Visez un chip ciudat, nici rău, nici blând,
Un chip pe care nu l-am cunoscut nicicând.
Să fie-un semn această taină grea
Sau este însăşi presimţirea mea?
Altfel, de ce, când scurta noapte vine
O pasăre se-aşază lângă mine,
Se uită lung, se-nfoaie ca o floare
Cu penele ei negre şi uşoare.
Dar nu mă tem! De-ar fi, e ca şi cum
Aş trece doar o punte sau un drum
Şi m-aş apropia mai mult de lutul
Care mi-a dat fiinţă şi-nceputul.

Categorii poezii: