Aminteşte-ți
Aminteşte-ţi toamna
în care putrezeau trandafirii
ca nişte inimi sub ploi.
Toamna în care ţi-am spus versuri de dragoste
şi mi-am pus o roză la rever
ca un hidalgo romantic.
Ştii cum ai râs de nebunia mea
în ziua când te-am dus la biserică
printre icoane şi cerşetori.
Iată că nu mai pot scrie nimic despre tine
şi tot ce-aş avea să-ţi spun
s-a mai spus de o mie de ori până acum.
Ai să râzi de aceste nimicuri;
eşti tânără şi sângele tău nu simte
rugina amurgului.
Dar te blestem să rămâi pururi însingurată
ca o sală de bal dimineaţa,
ca o pasăre închisă în colivie.
Să nu-ţi mai aminteşti niciodată nimic:
nici despre o frunză,
nici despre o toamnă,
memoria ta să fie albă şi rece,
albă şi rece ca o batistă de mort,
albă şi rece ca anotimpul
zidindu-te-ncet în zăpezile vârstei.