Poetul
lui Nichita Stănescu

Trece o umbră solitară
prin parcul marelui oraş.
Puţini o văd, ea are trupul
acoperit de-un fum albastru.
Se mişcă aerul în urmă
atât de nevăzut şi lin
nădăjduind înlocuirea
grăbită şi neaşteptată.
E ceasul trist, e ceasul zero
şi Timpul prins în turnuri vechi
intra în clopote imense
şi bate lung, silabisind.

Categorii poezii: