Caută
Close this search box.

Moartea risipitorului

Priviţi-l cum se duce hipnotic, ireal,
parc-ar păşi din val în val
coborâtul din noapte, preaostenitul,
cel pe care luna l-a înjunghiat cu cuţitul.
Toată noaptea a aruncat către voi
meteoriţi şi stele, puhoi
de iluzii colorate şi speranţe
de la nemaipomenite distanţe.
Nu mai are nimic de-mpărţit…
Cuvintele i s-au topit,
sângele i s-a scurs ca mierea din trup
şi a rămas pustiu ca un stup
din care albinele au plecat fără întoarcere
după ultima şi cea mai teribilă stoarcere.
Până la noapte va fi sărac şi tăcut
plimbându-se pe străzi necunoscut.
Într-o zi, n-o să mai poată migra
spre împărăţia lui UNDEVA…
Vlăguit şi gol, secat din rădăcină,
va trece ca un abur spre o altă lumină
spre adânc, cu ochii mistuiţi de o patimă bolnavă
ca Empedocle în oceanul de lavă.

Categorii poezii: