Fantezie cu şoim

Pe unde-ţi porţi destinul tu,
din frăgezimea căror ore
străvechea patimă-nceput
însingurarea să-mi devore?

Ştiam că nu exişti, că eşti
un abur pâlpâind arare
în albul gol al unei ceşti,
în taina ocnelor cu sare.

Pe veci îndepărtat de tine
eu şoimul liber l-am lăsat
şi se-ntorcea în zori la mine
mai proaspăt şi purificat.

Dar de un timp n-a mai venit.
Ce urmă simţul lui pătrunde,
şi unde a rămas şi unde
de vechi parfumuri adormit
ademenindu-mă, se-ascunde?