Lucian Blaga (1895-1961) a fost un filozof, poet și dramaturg român. El este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori și gânditori din cultura română și un reprezentant important al modernismului cultural românesc. Blaga a studiat filosofia, teologia și literatura la universități din Cluj, Viena, Berlin și Praga, iar opera sa cuprinde poezii, dramaturgie, eseuri filozofice și teologice. Opera sa include teme precum identitatea culturală, istoria națională și spirituală, filosofia culturii și a religiei, precum și raporturile dintre conștiință și lume. Blaga este cunoscut pentru teoria sa despre „mitul cosmic”, care descrie legătura dintre univers și conștiință, și pentru filosofia sa mistică. El a fost un profesor universitar și a avut un impact major asupra generațiilor de studenți și intelectuali români.
Lucian Blaga s-a născut în Lancrăm, lângă Sebeș, pe 9 Mai 1895 într-o familie de preoți ortodocși. A avut o copilărie marcată de „absența cuvântului”, dat fiind faptul că acesta până la vărsta de patru ani nu a vobit, și și-a pierdut tatăl în anul 1908. A urmat școala primară germană la Sebeș și Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde l-a avut ca profesor chiar pe unchiul său. A debutat în presa arădeană în 1910 în ziarele arădene „Tribuna”, cu poezia „Pe țărm” și în ziarul „Românul”, sub semnătura Ion Albu, cu studiul „Reflecții asupra intuiției lui Bergson” în anul 1914. A studiat teologia în Sibiu și Oradea între 1914 și 1917, urmând apoi filosofia și biologia la Universitatea din Viena între 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie cu teza „Cultură și cunoaștere”. Tot la Viena a cunoscut-o și pe Cornelia Brediceanu, care i-a devenit soție.
Blaga a publicat prima sa colecție de poezii, „Poemele luminii”, la Sibiu în 1919, care a fost reeditată la București în același an la „Cartea Românească”. De asemenea, a publicat culegerea de aforisme „Pietre pentru templul meu”. Prima sa dramă, „Zamolxe”, a apărut în 1920 în ziarul „Voința” și în 1921 în volum la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul” din Cluj. În 1921, Academia Română i-a decernat Premiul Adamachi pentru debut, iar Universitatea din Cluj i-a premiat piesa „Zamolxe” în 1922.
În timpul dictatului de la Viena, Blaga a trăit în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj, unde a predat la Facultatea de Litere și Filosofie între 1946 și 1948. El a jucat un rol major în formarea tinerilor care au făcut parte din Cercul literar de la Sibiu și a avut o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.
După revenirea sa în România reîntregită, Blaga a activat în presa românească din Transilvania, fiind redactor la revistele „Cultura” din Cluj și „Banatul” din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în 1937 și a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj în 1939, care a fost mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena. În 1948, Blaga a fost îndepărtat de la catedră, posibil din motive politice, și a lucrat ca bibliograf la filiala din Cluj a Academiei Române. A continuat să lucreze ca cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie și apoi ca bibliotecar-șef și director-adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. În această perioadă, Blaga a finalizat traducerea piesei „Faust” a lui Goethe și a tradus poeți germani clasici și moderni. Poeziile scrise în acea perioada fiind publicate postum.
Blaga a avut o carieră diplomatică, ocupând diverse posturi în legațiile României din diferite țări, precum și poziții în guvernul românesc. Cariera sa diplomatică a încetat din cauza opoziției față de filosofia sa germanofilă și mistică, care era considerată prea apropiată de extremismul Gărzii de Fier, sub regimul carlist al lui Carol al II-lea.
Lucian Blaga a decedat la 6 mai 1961, în Cluj, fiind înmormântat pe 9 mai, ziua lui de naștere, în cimitirul din Lancrăm.
Referință: Wikipedia