Cîntecul bradului

Subt Ursa Mare, surpat de bureți,
neatins de om, neajuns de ereți,
bătrîn, bătrîn în imperiu meu
bradul bărbos străjuiește mereu.

Lichene și buhe și viespi îl cuprind.
Păianjenii sfinți prin cetini se-ntind.
La un veac, tot la un veac, din înalt
mi-l loveste în creștet fulgerul alb.

Stă între zodii și țară un brad.
Sărutate de fulger – crengile ard.
Dar, iată, se scutură numai de scrum,
și flamura-i nouă și fără de-ajun!

Mistrețul poveștilor iară și iar
încearcă de scoarță prăsele de var.
Și făr’ de-asfințit în imperiul meu
tînărul brad străjuiește mereu.

oteşte sus
va fi atunci de mult apus.

Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi atunci.

Mai aminţi-mă-vă un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?

Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-aşa:

Pe-aici umblă şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.