Caută
Close this search box.

Cărăbușul de aramă

Din belșugul de verdeață
cărăbușul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avîntă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvîntă.

Prinse veste de viața
ce se-ncinge, rug, în umbra
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile și țundra.

Cărăbuș te ia cu iureș.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăși.
Pe-altă parte e mai lesne.

Ca suveica rîndunica
țese pînzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
ecvatorial pe seară.

Susur mare de lăcuste
și de gîze fără număr.
Cărăbușul de aramă
s-a oprit pe caldu-ți umăr.

Mișcă? Stă să-nchege gînduri?
Se destinde? Se descalță?
Parc-ar ști că de pe umăr
numai zborul mai înalță.

Și o ia către stăpînul
iulie, cuptorul – astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.

Categorii poezii: