Caută
Close this search box.

Cîntecul spicelor

Spicele-n lanuri – de dor se-nfioară de moarte,
cînd secera lunii pe boltă apare.
Ca fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.

O vorbă-și trec spicele – fete-n văpaie:
Secera lunii e numai lumină –
Cum ar putea să ne taie
pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vîntului?

Aceasta-i tristețea cea mare – a spicelor
că nu sunt tăiate de lună,
că numai de fierul pămîntului
li s-a menit să apună.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI