Din copilăria mea

Pășteam cu alții gâștele-n ariniști.
Cu gângurit de aur îmi venea câte-un boboc
și îmi prindea cu prietenie-n cioc
sfârcul urechii
și plopii tremurau străvechii.

Când toropit priveam prin gene
cum boii se mișcau prin flori de sânziene
pe sub sălcii,
mă miram că ei nu văd
cu vârful coarnelor ca melcii,
și boii – boii-și rumegau căldura pe sub sălcii.

Când mă trânteam în pajiște pe spate
cu ochii către bolta în senin,
mă-nchipuiam întins cu foalele pe cer,
lin
răzimat pe coate.

Și-mi mai aduc aminte
într-un lan de cînepă
o sperietoare pestriță de paseri
se sprijinea
în par, ca vînturi s-o alinte.

Ciorchine de turbări avea cercei,
o vrabie-și făcuse cuib în pălăria ei.

Râdeau copiii toți de ea,
dar mie mi-era milă
și-o iubeam.
Și singur socoteam: ea mi-e aproapele
și o iubeam.
Și mă credeam un mucenic.