La mănăstire

La mânăstire vine-o babă. Zice:
„Stareț purtător de bolți ceresti,
să faci o rugăciune
de ieșirea sufletului din trup.”

„Pentru cine?”

„Pentru mine.”

Luna – s-a coborât pe-o biblie
și de pe file
privește înapoi la chipul ei spre cer.

Cu miros de ger în lună vine un bătrân.
Îi sunt obrajii zdrențuiți
Întocmai ca un prapur vechi:
„Părinte bun, ți-aduc o pâine și un strop
de vin, ca să se roage la altar blândețea ta.”

„Pentru cine?”

„Pentru turma de oițe.”

Într-un târziu o fată. Stele care cad
sau poate-un vânt de toamnă-ar ști să spună
c-a fost frumoasă fată mai demult.
Zice:
„Să ții o liturghie, stareț sfânt.”

„Pentru cine?”

„Pentru – gândul meu.”

Luna s-a-ngrădit c-un curcubeu.