Fetița mea își vede țara
Frunzuliță ram de laur,
Ană, umbra mea de aur –
drum pe jos și drum pe sus
din apusuri te-am adus.
Sub pleoape, rosturi – țară –
le culegi întîia oară.
Și te uiți, și vezi, și vezi
anul tînăr prin livezi.
Celor pomi și-acestor mume
le surîzi, le dărui nume.
Vrei să pipăi snopii, sapa,
te uimește graiul, apa.
Frunza-i alta-n lume nouă.
Fluturi, om, poveste, rouă,
zarea albă-n cerc fierbinte,
șerpii prin amurguri sfinte –
tu te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah, cum se poate?
Numai luna, rea ori bună,
ți se pare-aceeași lună.