Caută
Close this search box.

Alesul

Voinicelul de șapte ani
se călește lângă cei bolovani
la marginea satului.
Ca-n marginea lumii și-a leatului.

O șoaptă trece printre oameni ades,
și-alunecă zvonul pe limbile pomului:
El e cel chemat? El e cel ales?
Frunza verde – Fiul Omului?

Soarta lui scrisă-i pe aripi de vultur,
dar văzduhul încă nu vrea
să i se adune, să i se-nchege subt zbor.
El se deprinde. Cu o rădașcă. Cu un nor.

Lupta de astăzi fu lungă și grea.
Spada i s-a tocit de-o stea.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI