Meniu
Zorica Lațcu a fost o scriitoare, traducătoare și monahie română născută în Ungaria, pe 17 Martie 1917. După studii de filologie clasică, limba greacă și latină, precum și de limbă și literatură franceză la Cluj, a devenit preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară. Ea a colaborat la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu. În anul 1948, a devenit monahie cu numele de Teodosia și a trăit în Mănăstirea Vladimirești. În 1956, a fost arestată și închisă la închisoarea din Miercurea Ciuc din cauza opoziției față de regimul comunist. S-a stins din viață pe 8 Augut 1990.
Zorica Lațcu a fost o personalitate remarcabilă a culturii românești din secolul al XX-lea, care a trăit într-o perioadă tulbure și a avut o viață plină de provocări și îndoieli. Născută într-o familie de avocați ardeleni, ea a urmat cursurile de filologie clasică și limbi străine la Cluj, devenind apoi preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din aceeași oraș. Munca ei de colaborare la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu, publicat de Academia Română, a evidențiat talentul ei lingvistic și interesul pentru istoria literară. Din anul 1941 începuse să publice poezii la revista „Gândirea”, condusă de Nichifor Crainic. Ulterior, a devenit colaboratoare la revista „Telegraful român”.
În 1948, Zorica Lațcu a intrat în Mănăstirea Vladimirești, luând numele de Teodosia, însă această alegere a fost curmată în 1956, când mănăstirea a fost închisă de regimul comunist. Ea a fost arestată și închisă în închisoarea din Miercurea Ciuc, experiență care i-a schimbat viața și care a lăsat o amprentă profundă asupra ei.
Viața scriitoarei Zorica Lațcu poate fi interpretată ca o căutare a adevărului și a sensului vieții. De la studiile universitare la un important proiect lingvistic, ea a arătat o dorință puternică de a înțelege lumea din jurul său și de a contribui la îmbunătățirea acesteia. Alegerea de a deveni monahie a arătat un interes profund pentru spiritualitate și căutarea sensului existenței. Închisoarea și perioada petrecută acolo au constituit un moment crucial în viața ei, care a afectat-o profund și care a lăsat o amprentă durabilă. În anul 1990, după redeschiderea Mănăstirii Vladimirești, aceasta s-a putut bucura pentru ultima dată că mai calcă pe pământul sfânt.
Printre principalele scrieri ale sale putem aminti de: „Insula Albă”, care a fost și volumul său de debut la editura „Traiană” din Sibiu în anul 1944, „Osana Luminii” din 1947, dar si „Poemele Iubirii” din același an.
Referință: Wikipedia
