Caută
Close this search box.

Bătrânii

Eu, Nicodim Bătrânul, sihastru şi monah,
Când petreceam odată, departe în pustie,
Am mers printre nisipuri spre zarea aurie,
Să aflu pe vreun frate, din neamul meu valah.

Cinci zile-am mers, şi iată, un ochi de apă vie.
Şi lângă el, un pustnic din ceata lui Allah.
Am înţeles îndată că-l cheamă El Mirah,
Şi are ani o sută trăiţi în pustnicie.

Am mers la el, în noaptea aceea neuitată,
El, pe Allah slăvindu-l, eu, pe Iisus al meu.
Şi fiecare-n taină, cu rugă neîntinată,
Cerea încredinţare de la Stăpânul său,
Că rugăciunea-i este primită-n cer, şi iată:
Cu foc de sus ne-ncinse, pe ambii, Dumnezeu.

Categorii poezii: