Spre Golgota

Un drum, ostaşi, o cruce. Şi sub dânsa,
Sfârşit de lovituri şi de ocară,
E Fiul Tău. Cu încolţiri de fiară
Mulţimea-n jur – sălbatic – valul strâns-a.

S-au revărsat tălăzuiri de ură,
Să pună stavilă iubirii sfinte,
Şi i-au stropit şi faţă şi veşminte,
Cu vorbe grele, ca o lovitură.

Dar n-au ştiut călăii taina lină,
Care-I dădea spre Golgota răbdare:
Căci scrisă este taina asta mare.
În Duhul Tău cu raze de lumină.

Ei n-au ştiut că orice lovitură
Şi Tu o porţi pe trupul Tău pe, Stăpână,
De aceea doar putut-a să rămână
Lumina neclintită-n val de ură.

Durerea toată se-mpărţea în două,
Şi asta este tainică răbdare,
De aceea poate-n mută închinare,
Un iconar Te arată astfel nouă.

Străpunsă eşti şi tu de răni. Pe frunte,
Şi Ţie spini-Ţi împletesc cunună,
Mulţimea şi asupra Ta, Prea Bună,
Aruncă glodul greu, de vorbe crunte.

Cum stai între femei înlăcrimată
Pe Tine Maica celui Răstignită,
Te-a arătat ducând, abia simţi,
Spre Golgota, o Cruce luminată.