Caută
Close this search box.

Toamnă

Mi-e sufletul stol alb de păsărele,
Fugind de toamnă şi de ceaţa rece;
S-a înălţat pe cer şi stă să plece,
Departe de ale trupului zăbrele.

Călătoreşte, dincolo de stele,
Vâslind din aripi – peste lume trece.
O clipă doar – şi-i gata să se-nece,
Într-ale toamnei aspre neguri grele.

O! suflete – mai bate din aripă!
Cu păsărelele în stol… că iată
Te apropii de liman, clipă de clipă.

Tu vei ajunge-n zarea fermecată,
Şi vei primi a harului risipă
În Primăvara veşnic luminată…

Categorii poezii: