Caută
Close this search box.

Din adânc

Din adânc a răsărit poemul…
Era plin de săruri amare,
Încâlcit cu ierburi de mare,
Plin de mâl şi de scoici lucioase,
Cum ieşea din valurile furioase.

Dar în dimineaţa-nsorită,
Întocmai ca o Afrodită,
A strălucit pe marginea eului meu,
Cu feţe multe ca un Proteu,
Ca o Anadiomene,
Şi-a strâns cosiţa cu lene,
Şi-a scuturat roua din gene,
Si s-a suit – aşa gol – pe tronul frumuseţii,
Umed – aşa cum ieşise din mare
Împărăţind peste strunele vieţii.

Şi poate să vie, alţii, acum,
Cu minţile numai cenuşa şi scrum,
Să-l cureţe de mâl şi de sare…
De nuferi şi de mărgăritare…
Că iată, într-o înserare
Din nou se scufundă în mare,
Şi iese iarăşi, divinul Poem,
Când eu, demiurgul, la viaţă îl chem.

Categorii poezii: