Slavă Preasfintei Fecioare

(Dintr-un ceaslov vechi)

Neputincios e graiul meu, Preabună,
Să tălmăcească multa Ta putere.
Ci-n vorba mea Tu fă să curgă miere,
Şi stih de foc să-mi lunece pe strună.

Ca să te cânt pe Tine, Preacurată,
Dă rostului meu, tainice podoabe;
Te-ndură şi plecatei Tale roabe,
Să-i fie buza binecuvântată.

Primeşte-mi ruga, Pururea Fecioară,
Acum, în ceasul cel de dimineaţă,
Ridic-al vremii văl de aspră ceaţă,
Şi mâna Ta pe ochii mei pogoară.

Să pot vedea oricând a Ta mărire,
În raiul Tău de dincolo de stele.
Dar mult prea slabe-s graiurile mele
Să-ţi cânte Ţie stih de mulţumire.

Ci dă-mi să merg în urmele-Ţi sfinţite,
Să-mi fie calea fără de prihană,
Să-mi fii Tu, Doamnă, adăpost şi hrană
Tu bucuria inimii smerite.

Ca ochii sufletului să te vadă,
Cămara nunţii pururea curată,
Comoara cea de veci nedeşertată,
Pe Tine, pom cu luminoasă roadă.

Şi duhul meu să se adape iară
Din vinul bucuriei cei de taină;
Să-mbrace iarăşi strălucita haină,
Ca slavă nouă să-Ţi aduc, Fecioară.
Şi zi de zi, să-mi plec genunchii, Sfântă,
Ca să slăvesc puterea Ta cea mare,
Precum în ceruri, dincolo de zare,
Toţi drepţii, Doamnă, bine te cuvântă.

Şi când va fi să vin de veci la Tine,
Primeşte-mă cerească împărăteasă,
Să-mi fie duhul floare de mătasă,
Ţesută-n poala Ta cu raze line.