Iad

Trecând prin șapte nopți fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală –
O veșnicie netedă și goală…

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială-
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mișcă-n veci nimic din loc,
Nici flacara de dor, nici gând de foc.

Ca-n aerul pătruns de făr’ de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Și-n cuget pângărit și necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemișcare
Puteri să dea viată nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i șters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumusețea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu strălucește chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai țipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se țes sabranice de chin tăcut.

Stau osândiți-n cruntă neclintire,
Cu trupu-nveșnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe fața lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-nchiagă-n jar, ca ghețurile-n râuri,
Șerpi otrăviți cu pofte și desfrâuri.

Petrec în sânul Marei Urăciuni
Mulțime nemișcată de nebuni.

Pe toți i-a șters din Cărțile Vieții
Păcatul împotriva Frumuseții.