Caută
Close this search box.

Poem străvechi

Poemul meu e vechi, de opt milenii…
Poetul ,,Ramayanei” l-a cântat
În fum de mirodenii.
Thu-Fu şi Li-Tai-Pe mari l-au brodat
Cu fir de aur pe mătase;
Homer şi Sappho l-au scandat,
Pe malul mării luminoase;
În el, David s-a pocăit,
Au plâns în el Dindoma şi Elena;
În versu-i, Dante a călătorit,
Messer Petrarca a iubit;
Iar Trubadurul de la Sena,
Marchizei lui i l-a-nchinat,
Ca pe un trofeu…
Şi Byron a cântat poemul meu.
Iar acolo, sus, pe plaiul moldovean,
L-a zis cu foc din fluier un cioban.
Şi toţi şi toate,
Din harfe şi lire,
Cu numeşi fără de nume,
De când e poezia pe lume,
Au cântat cu iubire
Acelaşi şi singur poem,
În care şi eu astăzi
Râd şi zâmbesc şi gem.
Că iată, poemul acesta al meu,
A vibrat tot aşa pe harfa lui Orfeu,
Cum iese acum dintr-un vârf de stilou,
Strălucitor şi nou.
În stihurile lui plâng mii de poeţi,
Şi cântă şi râd şi iubesc;
Aceeaşi melodie au cântat-o,
În veacuri mii de interpreţi
Şi n-au epuizat-o.
În poemul meu toţi sunt vii, toţi trăiesc,
Cu tot ce-i etern şi profund şi omenesc.

Categorii poezii: