Caută
Close this search box.

Mihai Eminescu – Poezii

Mihai Eminescu a fost un poet și scriitor român de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind considerat de mulți drept poetul național al României. S-a născut în 1850 în județul Botoșani și a început să scrie poezii de la o vârstă fragedă. De asemenea, a manifestat un interes timpuriu pentru jurnalism și a lucrat ca jurnalist timp de mai mulți ani înainte de a urma cursurile universitare. După absolvire, a devenit meditator în Iași, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Ana Pamfil. În 1877, a publicat prima sa colecție de poezii, „Luceafărul”, care l-a consacrat ca una dintre vocile importante ale generației sale.

Despre Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la Botoșani pe data de 15 Ianuarie 1850 și a fost un scriitor român important și influent, care a lăsat o amprentă durabilă în literatura română prin opera sa, care cuprinde poezii, proză și jurnalism. El a studiat filozofia la Universitatea din Viena și Berlin și a lucrat ca jurnalist la două publicații importante din Iași, „Curierul de Iasi” și „Timpul”.

Opera lui Eminescu este remarcabilă prin diversitatea temelor abordate, care cuprind elemente de metafizică, mitologie, filosofie și istorie. Poezia sa explorează teme precum natura, dragostea, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice. Cu toate acestea, viziunea lui Eminescu asupra lumii nu a fost fără controverse. El a avut un stil conservator, cu elemente de naționalism xenofob, antisemitism și opoziție față de liberalism.

În anul 1866 Eminescu a făcut primele sale manifestări literare. În ianuarie, moare profesorul de limba română Aron Pumnul și elevii săi scot o broșură în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminoviciu. La sfârșitul lui februarie/începutul lui martie, poetul debutează în revista „Familia” cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan, redactorul revistei, publică poemul sub numele de Eminescu, fără a-l întreba pe autor, fiind nemulțumit de sufixul patronimic din numele acestuia, dar Eminescu a acceptat noul nume.

În anii 1866-1869, Eminescu a călătorit prin țară pentru a cunoaște mai bine poporul, limba, obiceiurile și realitățile românești. A încercat să-și continue studiile, dar proiectul său nu s-a materializat. A părăsit Bucovina și s-a stabilit la Blaj, apoi a mers la Sibiu, București și a intrat în trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale ca sufleor și copist. La recomandarea lui Mihail Pascaly, a devenit sufleor și copist la Teatrul Național, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale.

Mihai Eminescu a fost un student remarcabil între anii 1869 și 1874. A studiat la Viena, unde a activat în rândul societății studențești și a început să colaboreze cu revista „Convorbiri Literare”. De asemenea, a debutat ca publicist prin intermediul ziarului românesc „Albina”. A urmat apoi Facultatea de Filozofie și Drept la Berlin, dar nu s-a prezentat la examene. În acea perioadă, a înființat cercul literar „Orientul” și s-a împacat cu familia. A vizitat pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza la Döbling împreună cu o delegație de studenți, iar toate aceste experiențe au contribuit la formarea lui Eminescu ca personalitate și au influențat cariera sa literară ulterioară.

Mihai Eminescu s-a întors în țară în 1874 și s-a stabilit la Iași, unde a avut diverse funcții publice, cum ar fi director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iași. El a continuat să publice în revista Convorbiri literare și a devenit prieten apropiat cu Ion Creangă, influențându-l să scrie și introducându-l în asociația Junimea. Viața materială a lui Eminescu a fost nesigură, iar el a suferit pierderi multiple, inclusiv ale unor frați și ale mamei sale. În această perioadă, el s-a îndrăgostit de Veronica Micle și, potrivit lui Mandache Leocov, s-ar fi atașat de un tei din Grădina Copou, care ulterior a devenit cunoscut sub numele de Teiul lui Eminescu.

În anul 1875, Eminescu a pus ordine în bibliotecă și a propus îmbogățirea acesteia cu manuscrise și cărți vechi românești. El a început să traducă o gramatică paleoslavă din germană și l-a introdus pe Ion Creangă în Junimea. Când a rămas fără serviciu, el a primit postul de corector și redactor la ziarul Curierul de Iași. Eminescu a frecventat cu regularitate ședințele Junimii și a vizitat adesea pe Creangă în bojdeuca acestuia. El a făcut un drum la București, unde s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, dar Veronica Micle a rămas idolul său.
În martie, Eminescu a prezentat Ministerului o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare și a susținut o conferință la Junimea pe tema influenței austriace asupra românilor din Principate.

În anul 1877, Mihai Eminescu, poetul, a fost invitat să-și ia în primire postul de revizor și s-a mutat la București. Acolo a desfășurat o activitate publicistică excepțională, redactând la ziarul „Timpul”, însă acest lucru i-a afectat sănătatea. În această perioadă, a scris marile sale poeme, cum ar fi „Scrisorile”, „Luceafărul”. Deși a avut un anumit impact în viața publică, viața sa personală a fost marcată de singurătate, probleme familiale și imputări din partea familiei și a prietenilor. A renunțat la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. În anul 1882, nu a publicat nici o poezie, dar a participat la ședințele Junimii și a fost semnalat adeseori în casa lui Titu Maiorescu.

Începând cu data de 23 iunie 1883, la București, Eminescu a dat semne de alienare mintală, însă, la 28 iunie, boala a izbucnit, iar poetul a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu cu diagnosticul de „manie acută”. Dr. Ion Nica susținea că poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă, această părere fiind adoptată și de criticul Nicolae Manolescu. În octombrie, Eminescu a fost trimis la Viena și internat în sanatoriul de la Oberdöbling. La începutul anului 1884, Maiorescu și un văr al acestuia au vizitat poetul în Viena, în timp ce tatăl acestuia a murit la Ipotești în ianuarie.

În februarie, Eminescu și-a exprimat dorința de a se întoarce în țară, doctorul Obersteiner recomandându-i o călătorie prin Italia. În martie, fratele poetului, Neculai Eminovici, s-a sinucis. În aprilie, poetul a sosit la București, iar în septembrie a fost numit sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași. În decembrie, Eminescu a primit vizita lui Alexandru Vlahuță, care l-a găsit în putere creatoare și bine dispus. În anul 1886, a continuat să lucreze la bibliotecă, dar în perioada iulie-august 1885 a urmat o cură la Liman. Editura Socec i-a dat 500 lei pentru volumul de poezii.

Mihai Eminescu a fost internat la spitalul Mărcuța din București în februarie 1889 și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas, unde a fost examinat de medicul Zaharia Petrescu și dr. Alexandru Șuțu. Raportul medical concluziona că Mihai Eminescu suferea de alienație mintală în formă de demență și că era necesară șederea sa într-un institut.

Pe 15 iunie 1889, marele poet Mihai Eminescu, s-a stins din viață, iar corpul său a fost expus publicului într-o biserică, apoi a fost transportat la cimitirul Șerban Vodă pentru înmormântare. Discursuri funebre au fost ținute în cursul procesiunii funerare și sicriul a fost purtat până la mormânt de către patru elevi ai unei școli din București. 

Mihai Eminescu rămâne un simbol important al literaturii române și o sursă de inspirație pentru generațiile care au urmat. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948. Prin opera sa, el a oferit o perspectivă profundă și originală asupra lumii, explorând teme care sunt încă relevante astăzi.

Referință: Wikipedia