Ion Luca Caragiale – Poezii

Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 Februarie 1852 în satul Haimanale, România. Tatăl său, Luca, era originar din Constantinopol, iar mama sa, Ecaterina, era fiica unui negustor grec. Luca și-a început studiile în Ploiești și a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Caragiale a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său și a început să scrie poezii în taină. În anul 1870, el a abandonat proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, unde a fost numit copist la Tribunalul Prahova. În 1871, Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București și l-a cunoscut pe Eminescu. La 12 Martie 1885, fiul său Mateiu s-a născut.

I.L. Caragiale a devenit revizor școlar în anul 1881, cu reședința la Piatra Neamț, unde a colaborat cu institutorul Ion Parhon. După cinci luni, a cerut să fie transferat la circumscripția districtelor Argeș-Vâlcea și a fost transferat prin Decretul nr. 448 din 22 februarie 1882. Revizoratul școlar era subordonat Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, colaborând cu autoritățile județene și orășenești. În această perioadă, Caragiale a răspuns de problemele de învățământ și activitatea culturală. El a cunoscut orașul Pitești înainte, când însoțise trupa de actori condusă de unchiul său. Conform prevederilor legale, rolul său era să efectueze inspecții și anchete, să conducă conferința anuală a învățătorilor și să ia parte la diferite manifestări culturale.

În timpul perioadei revizoratului său, Caragiale a definitivat comedia „O scrisoare pierdută” și a cărei premieră a avut loc în anul 1884 pe scena Teatrului Național din București. Activitatea sa ca revizor școlar a încetat în primăvara sau vara anului 1883, când a fost numit un alt institutor provizoriu revizor. După aceea, Caragiale a revenit de mai multe ori la Pitești, inclusiv în etapa directoratului său la Teatrul Național din București. În anul 1905 s-a stabilit definitiv cu familia la Berlin, însă vizitele sale în țară nu au încetat, iar în anul 1908 a participat la un turneu electoral însoțind pe Take Ionescu.

În anul 1901 acesta a fost acuzat că ar fi plagiat piesa „Năpasta” după o piesă ungară intitulată „Nenoroul”. Acuzația a fost publicată în două articole din Revista literară și semnată cu pseudonimul Caion. Caragiale a luat măsuri legale împotriva acuzației și a câștigat fără probleme, dar autorul pseudonimului, C. Al. Ionescu, a fost achitat de către cei 12 jurați, care au catalogat scandalul drept „o impertinență de copil”.

În ciuda acestui fapt, Caion a continuat să „descopere” alte „două plagiate”. Caragiale s-a simțit umilit și a decis să părăsească țara, mutându-se cu familia sa la Berlin. Acolo, Caragiale a publicat, în 1907, broșura „1907 din primăvară până’n toamnă”, un eseu referitor la cauzele și desfășurarea marii mișcări țărănești din primăvara acelui an. Înainte de a-și publica acest pamflet, Caragiale l-a trimis mai întâi ziarului vienez Die Zeit.

I.L. Caragiale a început activitatea sa jurnalistică în octombrie 1873 la ziarul Telegraful din București, unde a publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozități. El a apărut pentru prima dată cu numele complet la publicarea poemului său în revista contemporană în octombrie 1874. Caragiale a colaborat cu mai multe reviste și ziare, cum ar fi Ghimpele, Alegătorul liber și Claponul. El a fost conducerea ziarului Națiunea română în timpul Războiului de Independență din 1877. El a colaborat cu Timpul, Convorbiri literare și România liberă și a participat la ședințele Junimii din București. În 1881, Caragiale s-a retras de la Timpul și a fost numit revizor școlar.

Ion Caragiale a avut o activitate literară și politică sustinută în presă, colaborând cu articole la diverse publicații precum Voința Națională, Constituționalul, Lumea Vechi, Epoca, Vatra, Gazeta Poporului, Adevărul, Foaie Interesantă, Literatură și Artă Românească, Pagini Literare, Lupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri și Universul. El a scris diverse genuri precum articole politice, reportaje, interviuri, foiletoane și piese de teatru. De asemenea, el a fost un critic teatral și a scris Notițe Critice și Momente. Prin intermediul ironiei, Caragiale și-a asumat o pedagogie implicită pentru îndreptarea relelor sociale.

A fondat revista umoristică „Moftul Român” în ianuarie 1893, subintitulată polemic „Revista spiritistă națională”. Revista a devenit ilustrată cu numărul 11 și a publicat caricaturi și schițe caragialești, fiind un organ literar. Revista a apărut cu unele întreruperi până în 1902 și a avut colaboratori numeroși. Calendarul Moftului Român pentru anul 1908 a fost scris de I.L. Caragiale și a apărut la București.

Ion Luca Caragiale a început să scrie dramaturgie în 1879 și a avut sprijinul Junimii, o grupare intelectuală din acea vreme. Totuși, Junimea însăși a fost ținta atacurilor adversarilor săi în această perioadă. Caragiale era și redactor la ziarul conservator și junimist Timpul, ceea ce i-a adus și el unele probleme. Piesa sa, „O noapte furtunoasă”, a fost publicată în Convorbiri literare și bine primită de Junimea. Caragiale a participat frecvent la ședințele Junimii și a fost numit director de scenă la Teatrul Național din Iași, dar a refuzat acest post. În 1888, Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Național din București și i-a prefațat volumul de teatru.

Cu toate acestea, la 9 mai 1892, Caragiale a prezentat o conferință cu titlul „Gaște și gâște literare” împotriva Junimii, ceea ce a dus la ruperea cu Titu Maiorescu și încetarea colaborării la Convorbiri literare. Legătura dintre Caragiale și Maiorescu a fost reluată abia în 1908, când Caragiale i-a trimis acestuia o felicitare cu prilejul zilei de naștere.

Ion Caragiale a avut o colaborare fructuoasă cu Junimea, inclusiv cu Titu Maiorescu, șeful literar al acestei grupari. Caragiale i-a dedicat piesa sa „O noapte furtunoasă” lui Maiorescu și a avut relații bune cu alți membri ai Junimii, precum Iacob Negruzzi. Totuși, acest parteneriat s-a încheiat în 1892 și Caragiale a devenit obsedat de ura sa față de anticeii săi literari și de Maiorescu în mod special. Cu toate acestea, în timpul colaborării sale la Epoca (1896), Caragiale a regretat despărțirea de Maiorescu și a recunoscut importanța acestuia în cultura română.

A fost apreciat și respectat de artiști și militanți pentru cauza națională. Vasile Goldiș i-a trimis o scrisoare în care îi cerea să continue să scrie pentru cauza națională și să își semneze numele Caragiale. În Brașov, Andrei Bârseanu a introdus opera lui Caragiale în activități culturale și didactice. Printre militanții societăților culturale românești din Transilvania care l-au apreciat pe Caragiale s-au aflat Valeriu Braniște, George Moroianu și Zaharia Bârsan. La adunarea generală jubiliară a Asociațiunii ASTRA, din Blaj, în 1911, au participat scriitori renumiți precum N. Iorga, G. Coșbuc, Octavian Goga, Șt. O. Iosif și Victor Eftimiu. La manifestări au participat peste 40.000 de români din toate județele țării. Serbarea a fost considerată cea mai importantă manifestație românească din Transilvania din 1848 până atunci.

Teatrul Național din București a acordat premii bienale autorilor de piese originale care înregistrau cele mai multe reprezentații în primul deceniu al secolului XX. În luna aprilie 1912, Dimitrie Anghel, I. L. Caragiale și Victor Eftimiu au fost premiați pentru anumite piese scrise de ei. Caragiale a mai primit un premiu în ianuarie 1885 tot de la Teatrul Național, pentru piesa D-ale carnavalului, din partea unui juriu format din personalități importante ale vremii. 

Referință: Wikipedia