Caută
Close this search box.

Finiș
Sonet simbolist decadent

Un meteor!… Bizară auroră boreală
Din polul nord la polul d-amiază… Din Zenit
Până-n Nadir cutremur… iar sfera siderală
Cămin imens, chaotic, jăratic infinit!

A! ce amenințare meschină și banală!
Nu mă-ngrozește! – zice poetul prigonit –
Un fenomen ca altul!… Nuanță infernală,
Văzduh aprins … Desigur, Iehova-a-nnebunit!

Ei, și?… Balanța-i strâmbă și judecata nulă!
Nici psalm, nici Laudamus, dar nici accent de hulă,
Din coardele-mi măiestre d-acu n-or mai ieși!

Se răsucesc și crapă ai lumii vechi pilaștri:
Catapeteasma cade!… Macabru danț de aștri!…
În loc deTot, Nimica !… Ei, bravo, zău!… Ei, și…?

Categorii poezii:

LICHIDĂRI