Caută
Close this search box.

Alexandru Macedonski – Poezii

Alexandru A. Macedonski a fost unul dintre cei mai influenți scriitori români din secolul al XIX-lea. El a excelat în lumea literară prin cariera sa ca poet, prozator, dramaturg și jurnalist. Este cunoscut sub numele de „poetul rondelurilor” și a marcat prima reprezentare a simbolismului în literatura română. A jucat un rol cheie în dezvoltarea literaturii române prin inițierea cenaclului literar și revistei „Literatorul”, susținând modernizarea poeziei românești. Acesta a fost un avocat puternic pentru tinerii scriitori talentați, publicându-i în revista sa, precum George Bacovia.

Deși a fost în conflict permanent cu alți personalități literare precum Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, acest lucru nu l-a oprit din a-și urma pasiunea pentru literatură. A scris poeme ample, cu un pronunțat caracter satiric, în stil romantic până în 1890. După această perioadă, lirica sa a trecut printr-un proces de esențializare, rezultând în scrierea unui număr remarcabil de rondeluri, care l-au făcut să devină unul dintre puținii autori români de rondeluri. În 2006, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române, recunoscând astfel contribuția sa la literatura română și la dezvoltarea acesteia.

alexandru macedonski poezii

Despre Alexandru Macedonski

Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei. Sora sa cea mare Ecaterina, a publicat versuri în limba franceză în Literatorul. Fratele mai mare, maiorul Dimitrie Macedonski, a fost veteran al războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, si a publicat și el schițe și nuvele în Literatorul.

În anul 1862 familia l-a trimis la școală în Oltenia, petrecându-și astfel mare parte din copilărie la moșia de la Amaradia. Școala o urmează la Colegiul Național „Carol I” din Craiova pe care a absolvit-o în anul 1867.

După moartea tatălui său care a decedat la 24 Septembrie 1869, a scris poezia „La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski”, inclusă în volumul „Prima verba”, datată în manuscris: Viena, 1870. Macedonski a părăsit România în 1870, călătorind prin Impreiul Austro-Ungar și Viena, iar apoi Elveția. S-a vehiculat că în timpul acestei călătorii l-ar fi cunoscut pe Mihai Eminescu, la acea dată student la Viena.

Prima poezie „Dorința poetului” a publicat-o în Telegraful român din Sibiu. În acest an începuse perfecționarea propriului stil poetic, influențat profund de romantism și de către predecesorii săi, Dimitrie Bolintineanu și Ion Heliade Rădulescu.

După călătoriile prin Europa s-a întors la București, unde a fost admis la Facultatea de Litere, ale cărei cursuri nu le-a frecventat cu regularitate. A debutat cu volumul de versuri „Prima Verba” în anul 1872, iar apoi a vizitat, din nou, Italia.

Devenind pasionat de jurnalismul politic și de politică devine membru al Partiului Liberal și a editat ziarul „Oltul” între anii 1873 și 1875, unde a publicat articole pro-liberale, traduceri, scurte povestiri, dar și primele impresii de călătorie. La vârsta de 22 de ani a scris prima sa piesă de teatru „Gemenii”.

La 24 martie 1875, Macedonski a fost arestat la Craiova, fiind acuzat de defăimare și incitare la rebeliune împotriva Partidului Conservator și a prim ministrului Lascăr Catargiu, fiind închis pentru trei luni, la închisoarea Văcărești din București, dar a fost eliberat în urma campaniei liberale, fiind apărat de către celebrul avocat liberal Nicolae Fleva, cu care a împărțit celula.

Între 25 Martie și 30 iunie 1876 a fost redactor la „Stindardul”, ziar politic, literar, comercial și științific.

Macedonski a fost activ și în viața politică. După dezamăgirea de a nu fi inclus pe listele candidaților liberali pentru alegerile generale, a fost numit director și prefect interimar al regiunii Bugeac, la Bolgrad. În același timp, a plublicat traducerea poemului epic „Parisina”.

În anul 1877 a colaborat la ziarul „Timpul”, cotidian al Partidului Conservator, cu versuri: „Odă închinată armatei române” și o traducere din „Gottfried August Burger”, înainte ca Mihai Eminescu să devină redactor al acestui periodic în octombrie 1877. În aprilie 1877 a editat ziarul „Vestea”, ziar de opoziție în care a publicat articole împotriva lui C.A. Rosetti și a lui I.C. Brătianu. La 14 Iunie 1877 a fost numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al județului Putna, iar la 12 Aprilie 1879 a fost numit administrator al plasei Sulina.

 În 1880 i s-a oferit funcția de inspector al monumentelor istorice și medalia Bene-Merenti, clasa I, dar nu a stat mult nici în aceste slujbe.

În toamna anului 1884 a părăsit țara și s-a stabilit la Paris, unde a început să scrie în limba franceză, căutând faima mondială. Prin colaborarea sa cu revista „La Walonie” din Liege, a făcut parte din primele echipe ale simbolismului.

La 21 Aprilie 1885 s-a născut Alexis, fiul poetului, viitor pictor, însă, în anul 1886, la doar doi ani, moare George, primul său copil ceea ce îi adduce o mare suferință poetului. Totodată, în 1886, scrie nuvelele naturaliste: „Zi de august”, „Pe drum de poștă”, „Din carnetul unui dezertor”, „Între cotețe” și „Nicu Dereanu”, adunate, în 1902, în volumul „Cartea de aur”.

La data de 17 Iunie 1888 s-a născut Nikita, cel de al doilea fiu rămas în viață, iar în primăvara lui 1889 a fost numit într-o comisie însărcinată cu reorganizarea „Monitorului official” și a „Imprimeriei statului”.

La 20 Octombrie 1904 s-a înscris în Partidul Conservator și a colaborat la „Liga conservatoire”, iar în anul 1905 a scos revista „La Beau Blue Danube” unde a publicat un numpr mare de versuri în franceză.

Nu pot fi trecute cu vederea polemicile pe care Alexandru Macedonski le-a avut cu alți mari scriitori care i-au marcat, de altfel, viața si cariera. De pildă, la 23 Iunie 1874, Ion Luca Caragiale l-a ridiculizat în revista „Ghimpele”, în urma unor afirmații ale lui Macedonski că ar avea origini lituaniene. Deși era un mare admirator al „Bardului de la Mircești”, pe parcursul anului 1882, după decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa operă, Macedonski a izbucnit, scriind o analiză critică în trei numere ale Literatorului (nr. 8, 9, 10) menită a distruge mitul infailibilității poetului, reproșându-i versuri neeufonice din cauza eliziunilor, comparații forțate și chiar rime false.

O altă polemică a avut-o cu marele poet Mihai Eminescu. Deși în discursul „Asupra mișcării literare din ultimii zece ani”, din 1878, Macedonski îi aducea elogii lui Eminescu, relațiile dintre cei doi s-au schimbat o dată cu schimbarea viziunii politice a lui Macedonski, devenit din conservator, liberal. Astfel cei doi încep a-și servi reciproc „grațiozități supărătoare de ordin aristocratic și chiar de ordin personalo-familiar”.

În anul 1916, activitatea politică a trecut pe un plan secund și s-a concentrat pe corectura romanului „Thalassa”, care a paărut în revista „Flacăra”. Din luna Mai a început „Poema rondelurilor”, la care a lucrat până în anul 1920, iar în luna August a finaliza tragedia „Moartea lui Dante”.

Anii războiului au fost foarte grei pentru poet, din punct de vedere material, existând zile când nu putea să-și cumpere nici pâine. În octombrie 1919 a scris „Sonetul puterii”, în care și-a expus crezul său politic, iar în Mrtie 1920 a fost pensionat din slujba pe care o deținuse cu largi intermitențe la Comisia Monumentelor Istorice. La 24 Noiembrie 1920, Alexandru Macedonski s-a stins din viață.

Referință: Wikipedia