Caută
Close this search box.

Moise

Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiţi când fură toţi,
Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioţi,
Biblic vers pe buze moarte, zeu semeţ sub tâmple-nguste,
Moise faţa şi-o ascunse între mâinile auguste.

Preanţeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt
Era stei de nemişcare şi cu ochii în pământ…
Credincioşi îi rămăsese vre o doi — dar fiecare
„Oare nu mai eşti tu Moise?” îi striga cu voce tare.

„Marea Roşie nainte-ţi zid de apă nu stătu?
Faraonul înăuntru nu-l făcuşi de s-abătu?
Oastea lui cea strălucită n-o târâşi să piară-n valuri
Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri?

Nu făcuşi din piatra stearpă să ţâşnească alb izvor
Care-a curs ca râu de lapte pe al muşchiului covor?
Şi-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă duşmană,
Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană?

Scoală — ceasul de restrişte nu mai este”… — Dar, tăcut,
Se-nălţă de jos profetul între-ai săi neîntrecut,
Şi urcându-se în munte sub a serii străşnicie,
Cu nori groşi de ceaţă albă se-mbrăcă pe vecinicie.

Categorii poezii: