Caută
Close this search box.

Nicolae Iorga – Poezii

Nicolae Iorga (1870-1940) a fost un istoric, scriitor, politician şi profesor universitar român, cunoscut pentru contribuţiile sale la istoria şi cultura României. Născut în Botoșani, Iorga a studiat istoria la Universitatea din Berlin şi Paris, şi a lucrat ca profesor universitar la Iaşi, București şi Paris. El a scris mai mult de o mie de volume, care acoperă o gamă largă de subiecte, de la istorie medievală până la politica şi cultura modernă. Iorga a fost, de asemenea, un important lider politico-naţionalist, fondator al Partidului Naţional Ţărănesc şi a avut un rol important în realizarea Marii Uniri din 1918. El a fost asasinat în 1940.

Despre Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, profesor universitar și academician român de mare renume. A studiat la Universitatea din Iași și la universitățile din Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul la 23 de ani. El a fost cofondator al Partidului Naționalist-Democrat și a jucat un rol important în politica românească în secolul al XX-lea, inclusiv în calitate de prim-ministru. De asemenea, a avut o activitate științifică prolifică, producând peste 1000 de volume, inclusiv „Istoria României”. A fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene, fiind un activist de centru-dreapta cu orientări politice care au inclus conservatorism, naționalism și agrarianism. A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în Primul Război Mondial, având o atitudine retorică antisemită. S-a opus grupării fasciste Garda de Fier și a susținut rivalul acesteia.

Nicolae Iorga a început școala în Colegiul Laurian din Botoșani și a obținut rezultate excelente. La vârsta de treisprezece ani, a făcut debutul său în presă, scriind anecdote și editoriale despre politica europeană. În 1886, a fost eliminat temporar din Colegiul Laurian, dar s-a înscris la Colegiul Național din Iași și a primit o bursă. Tânărul vorbea deja fluent mai multe limbi străine, printre care franceza, italiana, latina și greaca, iar contribuția importantă a venit de la profesorii specializați.

La vârsta de șaptesprezece ani, Iorga a devenit interesat de activități politice și auto-declarat marxist. Dar, în ciuda acestor convingeri, a fost suspendat de două ori din Colegiul Național din cauza încălcarea regulilor. A decis să își ajute familia cu bani prin intermediul meditațiilor și, în final, a absolvit cu o notă medie de 9,24.

Nicolae Iorga a avut o carieră impresionantă începând cu obținerea bursei de studii la Universitatea din Iași în 1888 și terminarea cu magna cum laude a licenței în aceeași universitate. La terminarea primului an, a primit o dispensă care i-a permis să dea examenele pentru cel de-al treilea an, reușind să le treacă cu succes. Disertația lui pe tema literaturii grecești a atras atenția academicienilor și a opiniei publice, câștigându-i recunoașterea și elogii din partea lui A.D. Xenopol. Iorga a fost un contribuitor la Junimea, clubul literar condus de Titu Maiorescu și afiliat curentului conservator. A participat la înmormântarea scriitorului Ion Creangă și a ținut un discurs public împotriva defăimării scriitorului Ion Luca Caragiale. A devenit jurnalist de opinie în publicații locale și naționale de diferite orientări politice, publicând ca poet socialist și critic literar. În 1890, s-a căsătorit cu Maria Tasu, divorțând în 1900. Avusese o relație anterior cu Ecaterina C. Botez. Xenopol a încercat să-i obțină un post de profesor la Universitatea din Iași, dar s-a opus din cauza vârstei fragede și orientării sale politice. În schimb, Iorga a primit un post de profesor de latină la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.

Nicolae Iorga a avut o carieră impresionantă de cercetător și intelectual, începând cu studiile sale în Italia și Franța în 1890. A contribuit la Encyclopédie française, recomandat personal de slavistul Louis Léger, și a devenit contribuitor al Revue Historique, un jurnal academic francez. În timpul acestor studii, Iorga a devenit interesat de filologie și a învățat diverse limbi precum engleza, germana și alte limbi germanice. A căutat surse istorice în Anglia, Italia și Germania, și a publicat trei scrieri între 1890 și 1893. După ce nu a reușit să-și dea doctoratul la Universitatea din Berlin, Iorga a obținut diploma la Universitatea din Leipzig, și a mai primit o diploma de la École pratique pentru munca sa anterioară.

Chiar și în condiții precare, Nicolae Iorga a decis să-și continue cercetările în arhivele din Germania, Austria și Italia, petrecând un an în străinătate. Acestea sunt doar câteva din realizările impresionante ale lui Iorga, care arată dedicarea sa și pasiunea pentru învățare și cercetare.

Nicolae Iorga, un istoric și om politic important din România, s-a întors în țară în 1894 și a locuit în zona Grădina Icoanei din București. A candidat pentru un post la catedra de istorie medievală a Universității din București, obținând însă doar un post de profesor suplinitor cu o medie de 7 la vârsta de 23 de ani. A participat la societăți de dezbateri, iar intervențiile sale au fost publicate abia în 1944. În 1895, Iorga a început colaborarea cu A.C. Cuza, fondând grupul Alianței Antisemite Universale, și a devenit membru corespondent al Academiei Române. El a cercetat documente în Italia și Regatul autonom Croația-Slavonia, și-a petrecut timp în Transilvania, cercetând arhivele din Bistrița, Brașov și Sibiu. Iorga a publicat prima parte a colecției „Acte și fragmente cu privire la istoria românilor”, a doua parte a acestei colecții, ediția tipărită a studiului despre Philippe de Mézières și volumul 10 Hurmuzachi.

Nicolae Iorga a fost un conducător important al revistei Sămănătorul în 1903, distanțându-se astfel de influența lui Maiorescu și afilindu-se curentelor etno-naționalist și neoromantic pe care le promova revista. El a renunțat la Junimism și a început să se ocupe de cercetare istorică în tandem cu activitățile sale culturale și politice. În 1904, a publicat o lucrare de geografie istorică și a dedicat o carte lui Ștefan cel Mare. În 1905, a scris 23 de titluri distincte și a mai vizitat românii din Bucovina și Basarabia, scriind despre lupta lor pentru cultură. În același an, Iorga a câștigat un loc de deputat și a rămas independent până în 1906, când s-a alăturat Partidului Conservator.

El s-a despărțit de revista Sămănătorul în 1906, cauzată de conflicte cu alte cercuri literare, și a fondat propria publicație, Neamul Românesc. Revista promova teorii antisemite și era populară printre învățații de la țară. În același an, Iorga a vizitat Imperiul Otoman și a publicat o serie de volume despre istoria literară și cultura română. În 1907, a început să publice revista culturală Floarea Darurilor și a publicat un studiu despre Imperiul Bizantin. Iorga a avut un conflict cu istoricul Orest Tafrali din cauza unei teorii arheologice și a conflictului regional în Academie. În timpul Răscoalei Țărănești din 1907, Iorga a publicat pamfletul Dumnezeu să-i ierte și a devenit adversar al Partidului Național Liberal, dar a crescut în popularitate, fiind reales ca deputat în același an. El a avut relații cu Liga pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor și a susținut politica iredentistă, ceea ce a afectat relațiile cu Austro-Ungaria. Clasa politică era reticentă în ceea ce privește aceste relații, dar popularitatea lui Iorga a crescut.

Iorga a fost un istoric, scriitor și politician important din Romania care a avut o carieră europeană de succes. Un moment important din cariera sa a avut loc în 1924, când a organizat primul Congres Internațional al Studiilor Bizantine la București. A fost numit profesor emerit de Universitatea din Paris, unde a găzduit studenți străini la școala Vălenii de Munte. A publicat un număr de lucrări științifice și eseuri, precum „O scurtă istorie a cruciadelor”. În 1925, a fost ales membru al Academiei din Cracovia și a ținut conferințe în mai multe țări europene. În anul 1926, a scris primul din cele patru volume ale „Eseuri despre sinteza istoriei lumii”. În 1927 a fost lider al mișcării pan-europene și a ținut prelegeri în mai multe țări europene. Lucrările publicate în acea perioadă includ eseurile politice „Evoluția ideii de libertate” și studii istorice noi.

Ion Iorga a devenit Prim-ministru al României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea. Relațiile sale cu monarhul au îmbunătățit în timpul vizitelor acestuia la vila din Vălenii de Munte în iulie 1930. Politica agrară de confiscare a lui Carol era în interes propriu, notată ca fiind „vanitatea imensă a profesorului Iorga”. Ambitionarea imprudentă a lui Iorga și sprijinul său pentru monarh au dus la ruperea coaliției cu Partidul Național-Țărănesc și Partidul Țărănesc. Reconfirmat pe tron, Carol a făcut experimente tehnocratice și l-a apropiat pe Iorga de Ministrul Administrației și Internelor. Iorga a condus o coaliție a uniunii naționale cu sprijin din partea rivalilor, național-liberalii, și a călătorit în toată țara și a fost într-o vizită de stat în Franța. Regatul Albaniei i-a acordat lui Iorga o proprietate în Saranda, unde a creat un Institut Român de Arheologie.

Nicolae Iorga a fost un istoric român onorat pentru activitatea sa academică. A fost inaugurat Muzeul Bucureștean de Istorie a Lumii de către Carol al II-lea, însă amenințările de la Garda de Fier l-au determinat să se retragă de la universitate. Iorga a continuat să fie activ în scena academică, fiind membru corespondent al Academiei de Istorie din Chile. A luat parte la Congresul Ligii Culturale din Iași, cerând scoaterea Gărzii de Fier din afara legii. A luptat contra modernismului și a început o carieră politică, alăturându-se guvernului lui Miron Cristea în 1938. A refuzat să ia parte la procesul lui Corneliu Zelea Codreanu și s-a concentrat pe alte activități, cum ar fi funcția de comisar la Bienala Internațională de Artă de la Veneția în 1938 și sprijinirea școlii românești de genealogi.

Este impresionant să reflectăm asupra evenimentelor din istoria României din anul 1940, când regimul lui Carol al II-lea a cedat. Cedarea neașteptată a Basarabiei și Bucovinei de nord către sovietici a șocat societatea românească și l-a revoltat pe istoricul Nicolae Iorga. Acesta a participat la două ședințe ale Consiliului de Coroană și a fost unul dintre cei șase membri care s-au opus ultimatului impus de URSS, cerând apărarea armatei Basarabiei.

El a fost văzut ca fiind responsabil pentru uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Garda de Fier, și a primit amenințări de la acestea, mai târziu fiind ucis de un grup de legionari în noiembrie 1940, asasinarea sa fiind menționată în paralel cu cea a lui Virgil Madgearu și masacrul de la Jilava.