Subțirica din vecini

Ea mergea capsuni s-adune,
Fragi s-adune –
Eu sedeam pe prag la noi.
Ea, ca sarpele prin foi,
Vine-ncet, pe ochi îmi pune
Mâinile ei mici si moi,
În ureche-o vorba-mi spune,
Râde lung si fuge-apoi.

Pieptul plin cu mâna-l tine,
Strâns îl tine,
Ca-i piept tânar oi mereu
Ar salta, si-n salt e greu.
Sta pe loc si-i pare bine, 
Bate-n palme: – „Te stiu eu:
Nu mai viu! De viu la tine,
Ma saruti si nu mai vreu!”

Eu o chem si-i spui de toate,
Multe toate,
Multe bune si-n zadar.
– „Nu-mi faci capul calindar!
Nu te cred si nu sa poate!”
Eu ma-torc: – „Ei du-te dar!”
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe gânduri iar.

Stând aoa, un brat ridica,
Blând ridica,
Parul meu, pe frunte dat.
Când ma-nalt ramân mirat.
– „Te-ai întors?” Si, suptirica,
Ea pe piept mi s-a lasat
Si zâmbea cu-n fel de frica:
-„Raule, te-ai suparat?”