Numai una

Pe umeri pletele-i curg râu –
Mladie ca un spic de grâu,
Cu sortul negru prins la brâu,
O pierd din ochi de draga.
Si când o vad, îngalbinesc;
Si când n-o vad, ma-nbolnavesc,
Iar când merg altii de-o petesc,
Vin popi de ma dezleaga.

La vorba-n drum, trei ceasuri trec –
Ea pleaca, eu ma fac ca plec,
Dar stau acolo si-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Asa cum e saraca ea,
As vrea s-o stiu nevasta mea,
Dar oameni rai din lumea rea
Îmi tot închid cararea.

Si câte vorbe-mi aud eu!
Toti fratii ma vorbesc de rau,
Si tata-i suparat mereu,
Iar mama, la icoane,
Matanii bate, ?ine post;
Ma blastema: „De n-ai fi fost!
Esti un netot! Ti-e capul prost
Si-ti faci de cap, Ioane!”

Îmi fac de cap? Dar las’ sa-mi fac!
Cu traiul eu am sa ma-npac
Si eu am sa traiesc sarac,
Muncind batut de rele!
La frati eu nu cer ajutor,
Ca n-am ajuns la mila lor –
Si fac ce vreau! ai n-am sa mor
De grija sortii mele!

Ma-ngroapa fratii mei de viu!
Legat de dânsa, eu sa stiu
Ca am urâtei drag sa-i fiu? 
Sa pot ce nu sa poate?
Dar cu pamântul ce sa faci?
Si ce folos de boi si vaci?
Nevasta daca nu ti-o placi,
Le dai în traznet toate!

Ori este om, de sila cui
Sa-mi placa tot ce-i place lui!
Asa om nici vladica nu-i
Si nu-i nici împaratul!
Sa-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e draga una si-i a mea:
Decât sa ma dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!