Meniu
Nichita Stănescu a fost un poet și eseist român foarte apreciat pentru poezia sa lirică și critică. Opera sa a abordat adesea teme legate de moarte, dragoste și exil, iar utilizarea simbolurilor și metaforelor a contribuit la crearea unei atmosfere de mister și stranietate. Stănescu a fost cunoscut și pentru utilizarea jucăușă a limbajului, iar poeziile sale includeau adesea jocuri de cuvinte. Deși opera sa a fost uneori criticată pentru că era prea greu de înțeles, poezia lui Stănescu continuă să fie studiată și apreciată de cercetătorii literari.
Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933, Ploiești, România și a decedat pe 13 decembrie 1983, București, România. A fost un poet, scriitor și eseist român și a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. El este considerat de criticii literari și de publicul larg ca fiind unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română și este considerat un inovator lingvistic și poetic. Stănescu aparține neomodernismului românesc din anii 1960-1970 și a fost recompensat cu Premiul Herder.
În perioada 1944 – 1952, a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.
Nichita Stănescu a fost căsătorit de trei ori, cu Magdalena Petrescu, Doina Ciurea și Todorița Tărâță, și a avut o legătură strânsă cu Gabriela Melinescu. Toate aceste relații au inspirat scrierile sale și au contribuit la crearea universurilor abstracte. Pe de altă parte, viața personală a poetului nu a fost lipsită de probleme. El a suferit de dependența de alcool, care s-a agravat în timp, și a avut probleme de sănătate, inclusiv crize hepatice. Acestea au dus la internarea sa la Spitalul Fundeni și, în cele din urmă, la moartea sa în 1983.
Este important de menționat că relațiile sale au avut un impact major asupra vieții și carierei sale literare, dar acestea au venit la pachet cu probleme personale. Scrierile sale reflectă această complexitate a vieții sale, oferind o perspectivă asupra sentimentelor și universurilor abstracte create prin intermediul acestor experiențe.
În 1955, a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit „Argotice – cântece la drumul mare” și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992. În 1957, a debutat simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii. A fost, pentru scurt timp, corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare. La sfârșitul anului 1960, a debutat cu volumul „Sensul iubirii”.
În 1964, a publicat volumul „O viziune a sentimentelor”, cu care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1965, a publicat volumul de poezii „Dreptul la timp”, iar în 1966, a publicat volumul „11 elegii”. În 1967, trei volume ale sale au fost tipărite: „Roșu vertical”, antologia „Alfa” și volumul de poezii „Oul și sfera”.
Cariera și realizările poetului Nichita Stanescu din anii 1969-1979 au fost complexe. În acest deceniu, acesta a câștigat premiul Uniunii Scriitorilor de trei ori și a publicat numeroase volume de poezii, precum „Tipărește Necuvintele„, „Un pământ numit România”, „În dulcele stil clasic”, „Belgradul în cinci prieteni”, „Măreția frigului”, „Clar de inimă”, „Starea poeziei” și „Epica Magna”. Stănescu a avut o carieră impresionantă ca redactor-șef adjunct la revistele „Luceafărul” și „România literară”, precum și ca publicist comentator.
În 1974, poetul a avut o revelație a morții sub forma unui tunel oranj, care a lăsat un impact profund asupra vieții sale. În 1977, el a fost lovit de un zid care s-a prăbușit după un cutremur, suferind o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului. Cu toate acestea, acesta a continuat să publice și a câștigat premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Epica Magna”.
Scriitorul suedez Arthur Lundkvist l-a propus Academiei Suedeze pentru Premiul Nobel, recunoscând astfel talentul și realizările lui Nichita ca poet. În final, volumul „Operele imperfect” a fost lansat în 1979, încheind acest deceniu plin de realizări și evenimente importante în cariera poetului.
În anul 1980, discul său „Nichita Stănescu – o recitare”, realizat în colaborare cu Augustin Frățilă, a fost pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. La 31 martie 1983, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i-a fost organizată o sărbătorire națională. În 1985, a apărut volumul „Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu” iar în anul 1992, a fost editată „Argotice – cântece la drumul mare”. În 2001, în Bulgaria, a apărut „O viziune a sentimentelor”. În 2012, a fost reprezentat cu trei poezii în antologia „Testament – Anthology of Modern Romanian Verse” și în 2013, „Ordinea cuvintelor – 300 poeme” a fost tradusă și publicată în Bulgaria.
Referință: Wikipedia
