Către Galateea

Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile
și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău
ce cutremur au și ce culoare anume, 
și mersul tău, și melancolia ta, și sprâncenele tale, 
și bluza ta, și inelul tău, și secunda
și nu mai am răbdare și genunchiul mi-l pun în pietre
și mă rog de tine, 
naște-mă.

Știu tot ce e mai departe de tine, 
atât de departe, încât nu mai există aproape –
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea…
și tot ce e dincolo de ele, 
și atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul și-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Și mă rog de tine, 
naște-mă.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi, 
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale, 
raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau, 
si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu, 
pe carc mi-I plec in fata ta si ma rog de tine, 
naste-ma. Naste-ma.