Caută
Close this search box.

Ce bine ca ești

E o întâmplare a ființei mele
și atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele, 
pe care mi le scrîșnești într-o îmbrățișare 
mereu dureroasă, minunată mereu. 

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece în delta fierbinte, 
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi
tîmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfîrșire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt și mult mai curând.

Ce bine că ești, ce mirare ca sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecîndu-se, 
două culori ce nu s-au văzut niciodată, 
una foarte de jos, întoarsă spre pământ, 
una foarte de sus, aproape ruptă
în infrigurată, neasemuită luptă
a minunii că ești, a-ntîmplării că sunt. 

Categorii poezii: