Din părul tău – Lucian Blaga
Din părul tău Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată de-un val prin care nu putem străbate cu privirea, păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea, de nu vedem nimic din ce-i aievea. Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii în părul tău, eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate visez ca valul ce preface-n mister tot largul lumii e […]
Cresc amintirile – Lucian Blaga
Cresc amintirile Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriatstăruitorîn scoarța unui arbor numele –cu slove mici, stângace și subțiri.Azi am văzut din întâmplarecum slovele-au crescut din cale-afară uriașe.Așa îți tai tu copilo numeleîn inima-mi supusămărunt, mărunt, ca un ștrengar.Și după aniși ani de zile-l vei găsicu slove-adânci și uriașe. Categorii poezii:
Catrenele fetei frumoase – Lucian Blaga
Catrenele fetei frumoase IDeoarece soarele nu poate să apunăfăr’ de a-și întoarce privirea după fecioarelecetății, mă-ntreb:de ce-as fi altfel decât soarele? IIO fată frumoasă eO fereastră deschisă spre paradis. Mai verosimil decât adevărule câteodată un vis. IIIO fată frumoasă elutul ce-şi umple tiparele, desăvârșindu-se pe-o treaptăunde poveștile așteaptă. IVCe umbră curatăaruncă-n lumină o fată! E […]
Catrenele dragostei – Lucian Blaga
Catrenele dragostei Dragă-mi este dragosteabântuită de sprâncene, de sprâncene pământene, lungi, pieziş-răsăritene. Dragă-mi este dragostea, soarele din an în veac, dragostea ce poartă-n eamoarte-ades şi-ades un leac. Spune-se că-n holdă coaptămacul îl dezbraci c-o şoaptă. Dragă-mi este dragosteacare zice: nu şi da. Dragă-mi este dragostea, mare face inima, mare pe cât lumea-zare, mică pe cât […]
Cântecul focului – Lucian Blaga
Cântecul focului În fabula verde şi calda-a naturiitu crengi ai, iubito, nu braţe,şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?Ia seamă să nu te aprinzicum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasuloricarei fapturi pământene,şi drumul i-atine şi ceasul. Îmi spui:„Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna”.Şi-n galeş […]
Cântec în noapte – Lucian Blaga
Cântec în noapte Pietrele-n cale, mereu pietre.Nime-n bezna nu ma-ndreapta.Pan’ la tine nici o piatranu mai vrea sa-mi fie treapta. Pietre sunt si iarasi pietre.Pe poteca mea de dor, greu se lasa, greu se lasaDumnezeul pietrelor. Lung e drumul, ceasul lung.Rogu-ma, ma rog intr-una, noaptea sa-mi ajute lunapan’ la tine sa ajung. Categorii poezii:
Cântare vântului – Lucian Blaga
Cântare vântului „În iubire nimeni, nimeninu-şi ţine cuvântul.Veşnic strâns îmbrăţişatte-a ţinea numai pământul.”Astfel cântă sfâşiatlângă mine vântul,când la dreapta, când la stânga,lângă mine vântul. Categorii poezii:
Atotștiutoarele – Lucian Blaga
Atotștiutoarele Ascultă tu un cuvânt, ascultă ce bănuiescdespre lucruri. Cât țin hotareleele ne-ncearcă, ne împresoară, ne iscodesc.Suntem împrejmuiți de atotștiutoarele. Ne sunt acoperite viața și patima.Lucrurile însă, ele ne știu. Ia aminte:drumul ne știe secretele ținte,vântul cunoaște cât de sărată e lacrima. Prin suferinți, dintr-un loc într-altul, prin arderine purtăm îndoielnică firea.Noi ne cunoaștem doar […]
Aripi de argint – Lucian Blaga
Aripi de argint Și anotimpuri, vânt de miazănoaptesau vânt de sud de m-ar căuta,pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.Și călători, iscoade de departe,și patrie, morminte, bolovani,dacă de mine toate-ar întreba,m-ar dibui prin vânt în preajma ta. De zile, săptămâni, de luni, de ani,mă pierd în ochii tăi, mândră iubire.Ca din oglinzi, ce singure nu […]
Anotimpuri – Lucian Blaga
Anotimpuri Subt pomii scriși cu frunză rară,unde stăturăm, eu și tu,zării prin joc de primăvarăcum umbra sânilor căzu. O nerăbdare mă pătrunde,să văd, prin lunile de foc,ce fructe calde și rotundecresc să-mplinească vis și loc. Categorii poezii: