Caută
Close this search box.

Vestitorii au sosit

Cu clipirile mărunte,
Amețit grozav de soare
Și la ochi făcând trei cute,
Căci lumina-i orbitoare,
Șuie lent un gândăcel
Pe un firav firicel.

Ce zări când sus ajunse?
Un muscoi cu labe unse
Se muncea să și le spele
Cu rouă din trei ulcele
Ce le strânse cu migală.
Liniște, acum se spală!

Ici, pe o capsulă mică,
Grijulie, o furnică
Își gătea a sa fetiță
În fustiță și altiță
Să meargă la hora-n sat,
Să își caute bărbat.

Sfios e bondarul Nelu!
Cât pe ce să-i facă felu’
O moțată flămângioasă.
Ce nu stă la ea acasă?
Ții, ce spaimă de bondar,
E groaznic, n-aveți habar!

Cu alură ca de rege,
Un cioroi cuibul își drege
Că-n iarnă vântoase rele
I-au furat din rămurele.
Și când se căznea mai tare,
Simte-ntunecime mare!

Aruncând pieziș privirea,
Nu mică i-a fost uimirea
Că pe bolta generoasă
Cocorii soseau acasă.
Și-a strigat de-a răgușit:
– Vestitorii au sosit!

Categorii poezii: