Caută
Close this search box.

Veșnicul

Nedumirit îl cauți și dibuind în întuneric
i-adulmeci urma-n tine ori în slava lumii,
avântul îl presimte-n zilele de mâne
și-n nopțile ce-au fost găsește-l resignarea.

Un val de nepătruns ascunde veșnicul în beznă.

Nu-l vede nimeni, nimeni –
și totuși află-l fiecare,
așa cum eu îți aflu buzele pe întuneric,
iubita mea, în miez de noapte, când șoptim
în taină vorbe mari despre-nțelesul vieții.

LICHIDĂRI