Caută
Close this search box.

Un mieluţ cu zurgălău

Uite-un miel cu zurgălău:
Acesta e mieluţul tău…
Stă – stângaci şi mititel,
Cu privirile prostuţe,
Cu picioarele grosuţe
Şi prea-nalte pentru el.

(Vezi că are şi copită,
Jucăria rău cioplită?)

Brumăriu, de astrahan,
A sărit de pe tăpşan
Şi deodată-a behăit
Subţirel şi răguşit!

– Pentru ce te-ai speriat?
Râde-ncetişor măicuţa.
– Hai să dregem muzicuţa,
Nu vezi că i s-a stricat?

Categorii poezii:

LICHIDĂRI