Ţiganii

Dorm câmpiile-n lumină.
Peste pacea lor senină
Cade soarele-n apus.
Un convoi s-arată-n zare…
Creşte-ncet pe drumul mare
Şi cum vine tot mai tare
Pulberea se-nalţă-n sus.

Vin ţiganii!… Fără veste
Pe la porţi răsar neveste,
Satul se deşteapt-acum —
Când prin văl de praf subţire
Începură să se-nşire
Cară mici cu coviltire
Scârţâind încet pe drum.
Trec flăcăi cu urşi în lanţuri.

Câinii, deşteptaţi din şanţuri,
Latră fără să-i asmuţi
Şi orbiş s-aruncă-n cete, —
Dar flăcăii largi în spete,
Cu ochi mari, cu negre plete,
Calcă mândri şi tăcuţi…

Vine-apoi pestriţa gloată
Cu gospodăria toată.
Caii slobozi, fără frâu,
Duc merindele-n spinare
Şi se ţin pe lângă care,
Iar vătavul stă călare
Cu harapnicul la brâu.

Sar copiii goi şi strigă,
Cer la poartă mămăligă,
Babe frânte din mijloc,
Iar ţigăncile cu gura
Înteţesc harababura
Când îţi umplu bătătura
Să-ţi ghicească din ghioc.

Vin mişcând din şold alene
Cu privirile viclene
Şi cu sânii arşi de vânt,
De la sudul tainic, unde
Soarele-ndelung pătrunde
Bronzul formelor rotunde
Stingherite de veşmânt…

S-a oprit lâng-o poiată
Un ţigan răzleţ de ceată, —
Ochii-i fug după găini…
Strâns îşi ţine-acum vioara
Şi, cum trece ulicioara,
Fac în urma lui ca cioara
Toţi copiii din vecini.

Mai încolo, pe-o mârţoagă,
Dintr-o gură de desagă
Atârnată de oblânc,
Fără scâncet, cu sfială,
Iese negru la iveală
Numai cât o portocală
Un căpşor mirat de ţânc.

Lume pe la porţi se-ndeasă.
Chiar şi doamna preuteasă
Şi-a lăsat gherghefu-n pat
Şi-şi păzeşte-n prag odaia.
Creşte-n uliţi harmalaia
Când domoală trece laia
Cătră margine de sat.

Şi s-au dus… Pe câmp, pe drumuri,
Pale străvezii de fumuri
Se ridică-n depărtări.
Limpede-asfinţit coboară;
Crezi că-n uriaşa-i pară
Un oraş întreg, o ţară
Arde dincolo de zări…