Caută
Close this search box.

Strofele poetului bolnav

De trupu-n care mă pândești, durere,
m-aș despărții cu inima ușoara,
ca să răsar într-o împrăștiere
de iarbă și de flori la primăvară.

I-o taină pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sânge
(dizgrațios și greu de mânuit ),
când gândul se putea, de-o pildă, strânge,

Scânteietor pe-aripa unui flutur,
ori între două foi de trandafir,
Care-s așa frumoase când se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.

De câte ori îmi simt putrezăciunea
în care sufletul mi-ai răsădit,
eu, Doamne, nu-ți contest înțelepciunea,
da-mi zic c-a șasea zi ai obosit.

Categorii poezii: