Strofe pentru întuneric

După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină,
și din spasmul agoniei de lumină împrumuți aspecte noi monotoniei.

Întunerec… Întunerec… Întunerec!…
Cu veșmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrățești o
noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric…

Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumusețea
cu urâtul și-ntregești prezentul cu trecutul, când nimicul și
cu totul făceau una…

Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi încrustate
între gene, tu te-nalți și te cobori alene, alternând asfaltul ci
Carrara!…

Întunerec – frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul
și cu crima – tu ești ritmul infinitului și rima, ce ne legi în
somn cu veșnicia.