Solilocul măscăriciului

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simțit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine –
Tovarășă divină de joc și de… păcat!…

Dar azi, când simt că jocul și gluma s-au sfârșit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit –
La piatra de șosea chilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a țintuit
Și numele,
Și chipul,
Și ursita…
Se hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Și-n gând cu-aceeași teamă ridiculă și veche
ca orice om ce trece drept „om într-o ureche”…

Și-acum…
Acum, te-ntreb pe tine –
Pe tine, care mă-nțelegi mai bine
Ca oricine –
Pe tine, care-mi ești amantă,
În lipsa unui alt amant…
Te-ntreb – burete absorbant –
Ce ai de gând să faci cu mine?…

Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate –
Să nu mă mai produ cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Și publicul râdea să moară?…

Și fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi –
Să fiu și eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Și să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu –
De dragul tău,
Să facă același lucru și cu mine?…

Și-n noaptea viitoare, chere Madame,
Uitarea să ne șteargă pe veci de pe program!…