Și pulbere, țărâna …
Și pulbere, țărână de tine s-a alege,
Căci asta e a lumii nestrămutată lege,
Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.
Ce stai pierdut pe gânduri, tu, om cu minte mare
Și de un ceas mai bine moi până-n călămare,
Sub fruntea încrețită și ochi cugetător
Cu ce-ți munceșți tu creerii, sărmane muritor?
Alcătuirea vieții, a sufletului fire,
Patetic preocupă măreața ta gândire,
Dar numai s-afli calea acestor cercetări
Îți trebuiesc răspunsuri la sute de-ntrebări.
Pe masa ta nainte-ți stau păgîne întinse
Ce fiecare-anume de mâna ta fu scrise,
Idei fără de număr ce-n minte le-ai cernut
Și care pe hârtie apoi le-ai așternut.
Ți-ai petrecut viața în muncă nesfârșită
Și-a ta speranță zilnic în suflet fu hrănită
Că ascuțindu-ți mintea în veciniul mister
Ea va pătrunde-odată, ea va pătrunde-n cer.
Ce-ai tresărit? misterul aflâtu-l-ai tu oare?
-Ba s-a vărsat cerneală cuprinsă-n călămare
Și pe-ale tale pagini o noapte s-a întins,
Nimic nu-ți mai rămâne din câte-ai fost tu scris.
Căci pulbere, țărână de tine s-a alege,
Aceasta e a lumii nestrămutată lege,
Nimicu-n ea te duce, nimicul te reia
Din vecinica ei taină nimic nu vei afla.