Caută
Close this search box.

Scrisoare

Moş-Crăciun, toţi îmi spun
Că eşti darnic şi eşti bun.

Eu îţi scriu de mai-nainte
Că-s un bieţel cuminte,

Şi-ţi mai scriu, aşa, să ştii,
Că eu nu-ţi cer jucării,
Cum ţi-ar cere alţi copii –
Însă nu m-aş supăra
Dacă tot mi-ai da ceva!

Dacă vrei, dă-mi o plăcuţă,
Că mi-am spart-o pe cea veche,
Adă pentru pisicuţă,
Motocel roş la ureche.

Lui bunicu – o lulea –
C-a pierdut-o, sărăcuţu’…
Poate-aduci vreun os lui Cuţu?
Poate ai vreo acadea?

Lui Dănuţ cel mititel,
Care plânge-n copăiţă,
Să-i aduci un covrigel…
Noapte bună!
Niculiţă

Categorii poezii:

LICHIDĂRI