Sămânța

Cu mâinile murdare de pământ

Mi-ating obrazul singură şi îl mângâi,
Ţărâna pe ţărână lasă urmă
Gingaşă ca în ziua dintâi

Şi simt cum o sămânţă din noroiul
Ce mi se urcă pe obraz
Întinde rădăcini duioase-n carnea
Înfiorată de amiaz.

Nu m-aş mira să se deschid-o floare
Cu sângele meu sevă-n ea curgând,
Precum o hrană mult mai de departe
Ajunsă-n mine însămi din pământ.